Dragelor si Dragilor,
Astazi va voi spune de ce nu vreau sa citesc presa, nu vreau sa ma uit la televizor si de ce prefer sa ascult muzica si nu stiri.
Iata!
Pentru ca in toate ziarele – uite, cele locale – nu am citit in ultima vreme decat ca spitalele nu merg bine, sunt in prag de desfiintare si bolnavii vin cu papica de acasa. Ma intreb ce fac cei din Braila, par examplu!
Alte subiecte de senzatie: se stopeaza activitati mai vechi, se intrerupe curentul, se desfiinteaza servicii, se intrerupe curentul, se infiinteaza servicii peste altele care deja exista, se intrerupe curentul, inca unu/doi/sapte soferi au dat cu oistea in gard, se mai ia curentul o data – nu spune nimeni ca se ia apa, dar mie mi se intampla destul de des, si stau intr-un cartier bun – un caine a papat un om, a mai ars ceva/cineva, lui Gheorghe Lazar i se pregateste un soclu inmiresmat, si multe alte nefericiri, piparate cu lipsa de curent, bani, apa, bani, gaz, bani. Si asta, numai din presa de azi.
Ce altceva am mai auzit? Am auzit la radio ca la Bucuresti, un domn cu suflet mare vrea sa organizeze „Restaurantul Inimii”. Un restaurant pentru toti flamanzii capitalei, indiferent de motivul pentru care au ajuns sa nu aiba nici dupa ce bea apa. Nu se vor cere acte, nu se vor face statistici, toata lumea care va veni la acest resturant va primi mancare calda. Iar aceasta va proveni exclusiv din donatii, totul se va face cu suportul populatiei, voluntar, si toti vom fi fericiti.
Oare?!? Singura concluzie pe care vreau sa v-o comunic deriva din experienta mea ca, de cele mai multe ori, „persoanele vulnerabile” care au primit atat de usor cele necesare traiului zilnic, nu au mai facut efortul pentru a si-l asigura pe cel de maine, ca doar nu e... responsabil (stiti ce vreau sa zic, nu?) cel ce ia, ci cel ce da. Si iata inca o „masura activa” care doreste sa vina in intampinarea nevoiasilor. Eu nu zic ca nu e nevoie, pentru unele persoane, aflate cu adevarat intr-un moment de cumpana, care au nevoie de o mana intinsa cu o farfurie plina. Dar tare as vrea sa NU vad familii intregi, cu catel si purcel, stand la coada, ca „se da ceva”!!!
Vedeti, dragii si dragele mele, de ce nu citesc presa, nu ma uit la televizor, ascult muzica si nu stiri. Pentru ca ma demotiveaza sa mai fac ceva util pentru semenii mei, pentru ca ma determina sa ma gandesc la multimea de cunoscuti care sunt angajati – fiecare pe unde poate – si care prefera sa isi faca unghiile si alte probleme in timpul serviciului, ca si asa „daca nimeni nu face, de ce as face-o IO, si asa nu se schimba nimic.”
Si ca veni vorba de IO, am auzit in presa – nu mai stiu de care – ca Academia s-a adaptat IAR limbii vorbite, si ca acum e tare bine si frumos sa vorbesti mai agramat (e corect asa, domnilor, sau nu?), si curand vom spune ca „Mama la copii nu-i acasa, zau!”.
Si ceea ce ma supara cel mai tare, cu deosebire in presa, ca factor de educare a maselor, este ca mediocritatea a devenit o regula a normalitatii. Si ca cei cativa oameni de valoare – care or fi ceia – se vor pierde fie adaptandu-se, nemaifacand nimic, fie revoltandu-se ... si ce ciudati vor parea, nu?
Sonia Nitu
Astazi va voi spune de ce nu vreau sa citesc presa, nu vreau sa ma uit la televizor si de ce prefer sa ascult muzica si nu stiri.
Iata!
Pentru ca in toate ziarele – uite, cele locale – nu am citit in ultima vreme decat ca spitalele nu merg bine, sunt in prag de desfiintare si bolnavii vin cu papica de acasa. Ma intreb ce fac cei din Braila, par examplu!
Alte subiecte de senzatie: se stopeaza activitati mai vechi, se intrerupe curentul, se desfiinteaza servicii, se intrerupe curentul, se infiinteaza servicii peste altele care deja exista, se intrerupe curentul, inca unu/doi/sapte soferi au dat cu oistea in gard, se mai ia curentul o data – nu spune nimeni ca se ia apa, dar mie mi se intampla destul de des, si stau intr-un cartier bun – un caine a papat un om, a mai ars ceva/cineva, lui Gheorghe Lazar i se pregateste un soclu inmiresmat, si multe alte nefericiri, piparate cu lipsa de curent, bani, apa, bani, gaz, bani. Si asta, numai din presa de azi.
Ce altceva am mai auzit? Am auzit la radio ca la Bucuresti, un domn cu suflet mare vrea sa organizeze „Restaurantul Inimii”. Un restaurant pentru toti flamanzii capitalei, indiferent de motivul pentru care au ajuns sa nu aiba nici dupa ce bea apa. Nu se vor cere acte, nu se vor face statistici, toata lumea care va veni la acest resturant va primi mancare calda. Iar aceasta va proveni exclusiv din donatii, totul se va face cu suportul populatiei, voluntar, si toti vom fi fericiti.
Oare?!? Singura concluzie pe care vreau sa v-o comunic deriva din experienta mea ca, de cele mai multe ori, „persoanele vulnerabile” care au primit atat de usor cele necesare traiului zilnic, nu au mai facut efortul pentru a si-l asigura pe cel de maine, ca doar nu e... responsabil (stiti ce vreau sa zic, nu?) cel ce ia, ci cel ce da. Si iata inca o „masura activa” care doreste sa vina in intampinarea nevoiasilor. Eu nu zic ca nu e nevoie, pentru unele persoane, aflate cu adevarat intr-un moment de cumpana, care au nevoie de o mana intinsa cu o farfurie plina. Dar tare as vrea sa NU vad familii intregi, cu catel si purcel, stand la coada, ca „se da ceva”!!!
Vedeti, dragii si dragele mele, de ce nu citesc presa, nu ma uit la televizor, ascult muzica si nu stiri. Pentru ca ma demotiveaza sa mai fac ceva util pentru semenii mei, pentru ca ma determina sa ma gandesc la multimea de cunoscuti care sunt angajati – fiecare pe unde poate – si care prefera sa isi faca unghiile si alte probleme in timpul serviciului, ca si asa „daca nimeni nu face, de ce as face-o IO, si asa nu se schimba nimic.”
Si ca veni vorba de IO, am auzit in presa – nu mai stiu de care – ca Academia s-a adaptat IAR limbii vorbite, si ca acum e tare bine si frumos sa vorbesti mai agramat (e corect asa, domnilor, sau nu?), si curand vom spune ca „Mama la copii nu-i acasa, zau!”.
Si ceea ce ma supara cel mai tare, cu deosebire in presa, ca factor de educare a maselor, este ca mediocritatea a devenit o regula a normalitatii. Si ca cei cativa oameni de valoare – care or fi ceia – se vor pierde fie adaptandu-se, nemaifacand nimic, fie revoltandu-se ... si ce ciudati vor parea, nu?
Sonia Nitu
