marți, iunie 03, 2008

Sa fie TARGUL INFO SOCIAL sau sa fie ploaie?

Ultima editie a targului, din septembrie anul trecut a fost umbrita de capriciile vremii. Pe o vreme absolut infioratoare am oferit cetatenilor din Sibiu informatii utile din domeniul social, in functie de necesitatile lor. La finalul targului am evaluat, analizat si hotarat: modificam perioada! Zis si facut!

Iata ca ne aflam la cateva zile distanta de a 8-a editie a Targului Info Social, un eveniment unic in Sibiu. Targul, care se va desfasura vineri, 6 iunie, intre orele 12-15, pe strada Nicolae Balcescu isi propune sa scoata pe promenada sibiana organizatii si institutii cu atributii in domeniul social. Cu totii vin sa isi prezinte serviciile pe care le ofera in Sibiu si oferta de voluntariat.

Alaturi de Crucea Rosie Sibiu se vor afla organizatii cunoscute din Sibiu, precum SOS Kinderdorf Cisnadie, Asociatia Femeilor, ARAPAMESU, Asociatia persoanelor cu handicap neurolocomotor Hermannstadt, Pro Vita, Sion International, precum si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sibiu si multi altii.

Daca va ploua, targul va fi reprogramat pentru septembrie... Sa speram totusi ca vremea va tine anul acesta cu domeniul social :)
Capsunica, capsunea, ghici ce am facut de 1 iunie?

Cum era de asteptat, am sarbatorit Ziua Copilului! De fapt petrecerea a inceput cu o zi inainte, cand impreuna cu reprezentantii Hotelului Continental Forum si o parte din voluntarii nostri animatori am mers la Centrul pentru copii Guliver. Un tort maaaaaaaaaaaaare si multe cadouri oferite de hotel si libraria Alexandria i-au incantat pe copii... cu siguranta de abia asteptam urmatoarea intalnire :)

Incalzirea fiind facuta, ne-am pregatit pentru petrecerea speciala oferita de Hotelul Continental Forum piticilor care i-au trecut pragul. Costumati in personaje din Cartea Junglei, ne-am jucat, am colorat, am desenat, am modelat si ne-am pictat pe fata. Baloane de toate felurile, baloane de spuma, desene animate, o tombola cu multe premii si multe bunatati pregatite de echipa hotelului si animatorii Crucii Rosii au facut ca atmosfera sa fie una de neuitat!

Vrei sa vezi cum a fost? Click aici.