Toamna ne aduce, la Sibiu si Medias, cea de a cincea editie a Targului de Comunicare Sociala - Info Social. Pentru ca vremea trece repede, vom avea doar doua zile de Targ, in 27 la Sibiu (Piata Mare) si in 28 la Medias (Piata Mihai Eminescu). Dar, pentru ca e toamna, strangem roadele muncii Retelei Info Social in 3 octombrie, in sala 100 a vechii Primarii (B-dul Victoriei), cand ne intalnim cu totii in cadrul Seminarului Info Social, unde vom dezbate si razbate comunicarea sociala pentru urmatorul an. De asemenea, cei mai „cuminti” vor primi „generoase” premii de recunostinta.

Va asteptam cu drag si, desigur, cu munca. Ei! Hai, si cu un pahar de suc.

Sonia Nitu

Cu papagalii

Sa te crucesti, nu alta!

Zilele trecute a venit la sediu o femeie in varsta. Avea nevoie de un cadru medical pentru o ruda si mai in varsta, cu amputatie la ambele picioare (la unul, laba piciorului, la celalalt, doua degete). Procedura cere ca solicitantul sa aduca o adeverinta medicala, pe care sa se specifice diagnosticul pacientului precum si recomandarea clara (cadru fix sau mobil, carje, carucior), astfel incat, daca omul are nevoie, real, de carucior, tu sa nu ii dai un cadru cu care risca sa cada si sa-si faca mai mult rau. Ei bine, nici medicul de familie, nici specialistul, nu au vrut sa elibereze acest act. De ce? Nu stiu, ca doar nu li se scade din plafonul de plati, nu ii obliga la altceva decat asumarea responsabilitatii pentru un diagnostic pe care deja il trecusera in alte acte. Recunosc, am incalcat procedura, dupa ce in prealabil am studiat biletul de iesire din spital si am intervievat-o pe femeie vreo juma’ de ora. Si am mai aflat ca persoana care necesita cadrul, fiind in varsta de 74 de ani, cu handicap grav certificat de 35 de ani, va fi chemata anual, incepand cu anul de gratie 2007, pentru expertiza, neconsiderandu-se ca situatia sa medicala este permanenta (poate ii cresc picioarele!?! Doamne ajuta!) si i se si certifica capacitate de munca de 30%. Bravo, tataie, te tii bine!

Si ca veni vorba de Doamne Doamne, banuiesc ca stiti deja de domnu’ Becali, medaliat cu Crucea Saguna, in urma actelor de caritate facute Bisericii Ortodoxe: 15 milioane pentru enoriasii, mereu aceeasi clienti, la usa bisericii, si o speranta de 2 milioane euro pentru zugravirea bisericii.

Citeam prin romanele vremii cum puteai sa iti cumperi, de la batraneii cersetori cu papagali, biletele de iertare a pacatelor, si cum doamnele vremii isi mai luau si in avans, ca – Deh!- nu se stie niciodata cand iti trebuie o scutire in alb.

Cu siguranta, de maine imi cumpar papagal. Nu, nu, nu zambiti ... eu iau din cel cu pene, nu doar cu CIOC!

Sonia Nitu

Misca-ti pensia!

Pentru ca de multa vreme am lancezit, m-am gandit ca ar fi potrivit sa ma MOBILIZEZ. Si gandind la mobilizare, mi-am amintit de varstnici. Conform normelor, varstnicii sunt definiti ca persoane care au depasit pragul pensionarii (care curand va ajunge la 60 de ani pentru femei si 65 pentru barbati). Altfel spus, dupa 60 de ani, suntem varstnici. Ne pensionam si ... aici incepe buba.
Inainte vreme, bunicii-varstnicii, cand nu mai puteau munci cot la cot cu restul familiei, continuau sa fie activi deruland activitati in jurul casei, se ocupau de cresterea si educatia copiilor – si ce treaba buna faceau! Acum, cand valorile s-au schimbat, cand nu te mai retragi la barlog cand nu mai poti, ci cand iti vine „varsta de pensionare”, multi raman parca, suspendati. De nepoti, nu mai e cazul sa se ocupe. Majoritatea merg la cresa-gradinita-scoala si, oricum, prea putini sunt copiii care mai au bunici la tara sau in localitatea de domiciliu. Asa ca, varstnicii nostri, cei de oras, se pun pe ... stat. Merg la piata la 7 dimineata, ca se trezesc devreme, aduc cumparaturile, le aranjeaza meticulos in camara si frigider, mai coboara dupa paine, mai schimba o vorba cu un vecin, mai analizeaza un junghi. Incet-incet, de la atata stat, se pomenesc anchilozati, mai batrani cu 10 ani decat au, departati de multimea de oameni, colegi, prieteni pe care ii cunoscusera in timpul slujbei, sunt depresivi, nu-i mai intereseaza emisiunile de la televizor, la care oricum nu mai vad bine, dar care oricum merge non-stop, lipsa de interes le slabeste si auzul, sunt morocanosi si certareti.
Si iata cum, din simplul fapt ca ei nu mai au activitate, nu mai fac miscare, ajunge sa se creeze o intreaga problema sociala: varstnici marginalizati, izolati, cu probleme sociale si de sanatate.
Si totul e un cerc vicios: daca sunt pensionar, sunt batran; daca sunt batran, nu mai pot face toate cate le faceam inainte; daca nu mai pot, inseamna ca sunt inutil; daca sunt inutil, mai bine ma pun in pat si zac, sa mor cat mai repede, sa nu mai incurc lumea; daca zac, corpul meu slabeste foarte repede, asa ca imi trebuiesc tot mai multe medicamente, cineva sa ma ingrijeasca, atentie; nu le prea am, asa ca devin nervos, frustrat, morocanos, si cand vine careva, mai ales tineri (copii, vecini, rude), ii invinovatesc pentru lipsa lor de intelegere pentru un om batran si bolnav.
Cand de fapt, daca am iesit la pensie, am acum timp sa fac o multime de lucruri, fara disperarea ca nu am cu ce trai, caci, de bine de rau, am o pensie.

E valabil si pentru „bolnavii de boala”, pe care eticheta ii cam „moleseste”.

Sonia Nitu