Curat comunitar …

Dis-de-dimineata, pi la orele 9 netrecute fix, cand intarzii eu la serviciu zilnic, treceam prin fata unui liceu - sa nu zic ca e Goga - si ma uitaaam ... a mirare. Venisera nenii sa ia gunoiul scolii si aveau o masina nou nouta, tare frumoasa si europeana. O parcasera chiar in poarta scolii, ca in alta parte nu aveau unde. Strada Bastionului e tot o parcare.
Partea mai draguta a fost doamna profesoara, imagine standard, cu rujul la maxim, parul blond platinat si TAPAT, sprancene creionate si haina de „piele” rosie, parcata langa o masinuta veeerde-praz, pe care dorea sa o introduca in curtea scolii. Doamna profesoara claxona de mama focului – nu din claxon, atentie – la gunoierii incarcati cu ghene, sa mute dr... masina de acolo, ca ea nu poate intra. Si, desi omul ii explica de ce nu putea parca in alta parte, si vorbea frumos cu Doamna Profesoara, `mneaei continua sa „blagosloveasca” nenorocita de masina de gunoi care ocupa toata poarta.
Am uitat sa va spui ca o manuta de elevi contempla scena in timp ce isi savurau tigara.
Concluzia: omul a mutat masina de gunoi, doamna profesoara a patruns in incinta scolii, continuand sa „felicite” inteligenta soferului, elevii au strivit mucurile pe trotuar, omul si-a mutat inapoi masina, a incarcat gunoiul si s-a dus ... sa continue curatenia comunitatii.

Sonia Nitu

noi va aplaudam, voi dati-i inainte cum ati sti...


De curand, am participat la un seminar. Toate bune si frumoase, seminariile sunt utile, trainingurile sunt o moda si un rau necesar, formarile si supra formarile profesionale si extra-profesionale, cu atat mai mult.
Dar acest seminar facea parte dintr-o actiune complexa, era o concluzie a doi ani de munca, intensa v-as putea marturisi, a catorva oameni care, culmea, cred ca e bine sa faci bine, chiar si atunci cand nu ti se cere, ca este util sa incerci sa trezesti oamenii din „somnul cel de moarte”, cum ne zice un cantecel la care, mai mult ca sigur, toti tresarim cu emotie.
Din cei macar 109 participanti pe care ii asteptam, am avut „bucuria” de a ne intalni cu vreo 27, multi dintre ei afland la seminar ca se afla in sala deoarece institutiile care i-au desemnat ca participanti sunt membre ale unei Retele de Comunicare Sociala, inca din octombrie 2004.
S-au facut prezentari, s-au transmis felicitari, s-au dat diplome, si toata lumea a fost de acord ca Reteaua este necesara, ca face treaba buna, ca „ceva trebuie sa se faca” si mai ales ca „cineva trebuie sa faca”. Desigur, nu se stie ce, si cu siguranta, acel cineva este oricine in afara de ei, care au fost desemnati sa participe la seminar. Mai ales ca unii oricum mai aveau ceva treaba in Primarie la momentul respectiv, ca de ce sa faca oamenii doua drumuri?!?
S-a vorbit frumos si s-au dat ... solutii, ca de fiecare data la aceste seminarii.

Adica, „noi va aplaudam, voi dati-i inainte cum ati sti...”.

Sonia Nitu

Sistemul, bata-l vina

De curand in Sibiu a fost bursa locurilor de munca pentru absolventi. Pentru ca avem nevoie sa ne marim echipa, am oferit o gama diversa de joburi. Ca niciodata, am strans un teanc mare de cv-uri. Deh, posturi multe, si cv-uri pe masura. Dupa care a inceput distractia : 75% din persoane nu stiu sa isi faca un cv si sa aplice pentru un job. Restul nu prea au inteles cum devine chestiunea cu scrisoarea de intentie. Si din ce ramane, vom vedea la urmatorul interviu. Acum, cu 10 ani in urma, cand am terminat liceul, am avut ocazia sa particip pentru prima data la Zilele carierei, un eveniment organizat de Aiesec Brasov. Cea mai interesanta parte nu au fost interviurile cu angajatorii, ci seminariile cu reprezentanti ai unor firme celebre, precum Kraft, care tineau prelegeri despre cum sa iti faci un cv, o scrisoare de intentie si cum sa te prezinti la un interviu. 2 ani mai tarziu, ca membru Aiesec am participat la organizarea a doua editii anuale ale acestui eveniment si stiu cat erau de binevenite pentru studenti. Ei bine, pe vremea aceea, AJOFM-ul inca nu se specializase in burse de joburi…. 10 ani, mai tarziu, nu prea mai stiu ce face Aiesec in Brasov si despre LC-ul din Sibiu nu am cuvinte de lauda… insa stiu ca AJOFM Sibiu organizeaza anual xx burse specializate… plus mini-burse…. Mai stiu ca exista un departament de consiliere… si cu toate acestea tinerii care aplica sunt habarnisti parca mai mult ca niciodata… si atunci ce se intampla ? Sunt angajatorii total dezinteresati si angajeaza orice prind in cale, daca le sunt satisfacute conditiile? AJOFM-ul este interesat strict de indicatorii de ocupare si restul se poate duce pe Cibin ?? Sistemul scolar si extrascolar este la pamant ?? Poate ar fi interesant cand ne intalnim sa discutam discutii, sa facem o analiza reala a pietii muncii si o prognoza pentru anii care vor veni…
Pana atunci, ce as face eu daca as fi la Agentie: as actualiza formularele pentru cv-uri (uite aici gasiti modelul de cv european: http://www.postuniversitar.ro/art-cv-europas-european.php), as incheia niste protocoale de colaborare cu angajatori celebri din Sibiu, care au un sistem modern de recrutare si selectie, si cu ajutorul reprezentantilor lor as organiza seminarii pe tema intocmirii unui cv, a prezentarii la un interviu, etc – in cadrul burselor sau extra, mi-as specializa o parte din angajati pe consiliere vocationala si i-as pune sa munceasca pe teren… si as colabora cu Crucea Rosie pentru furnizare de voluntari pe care i-as instrui si i-as trimite in scoli, licee si facultati cu ore pe aceeasi tema :) Cine are urechi de auzit… sa citeasca :D
(Claudia Popa)

Toamna ne aduce, la Sibiu si Medias, cea de a cincea editie a Targului de Comunicare Sociala - Info Social. Pentru ca vremea trece repede, vom avea doar doua zile de Targ, in 27 la Sibiu (Piata Mare) si in 28 la Medias (Piata Mihai Eminescu). Dar, pentru ca e toamna, strangem roadele muncii Retelei Info Social in 3 octombrie, in sala 100 a vechii Primarii (B-dul Victoriei), cand ne intalnim cu totii in cadrul Seminarului Info Social, unde vom dezbate si razbate comunicarea sociala pentru urmatorul an. De asemenea, cei mai „cuminti” vor primi „generoase” premii de recunostinta.

Va asteptam cu drag si, desigur, cu munca. Ei! Hai, si cu un pahar de suc.

Sonia Nitu

Cu papagalii

Sa te crucesti, nu alta!

Zilele trecute a venit la sediu o femeie in varsta. Avea nevoie de un cadru medical pentru o ruda si mai in varsta, cu amputatie la ambele picioare (la unul, laba piciorului, la celalalt, doua degete). Procedura cere ca solicitantul sa aduca o adeverinta medicala, pe care sa se specifice diagnosticul pacientului precum si recomandarea clara (cadru fix sau mobil, carje, carucior), astfel incat, daca omul are nevoie, real, de carucior, tu sa nu ii dai un cadru cu care risca sa cada si sa-si faca mai mult rau. Ei bine, nici medicul de familie, nici specialistul, nu au vrut sa elibereze acest act. De ce? Nu stiu, ca doar nu li se scade din plafonul de plati, nu ii obliga la altceva decat asumarea responsabilitatii pentru un diagnostic pe care deja il trecusera in alte acte. Recunosc, am incalcat procedura, dupa ce in prealabil am studiat biletul de iesire din spital si am intervievat-o pe femeie vreo juma’ de ora. Si am mai aflat ca persoana care necesita cadrul, fiind in varsta de 74 de ani, cu handicap grav certificat de 35 de ani, va fi chemata anual, incepand cu anul de gratie 2007, pentru expertiza, neconsiderandu-se ca situatia sa medicala este permanenta (poate ii cresc picioarele!?! Doamne ajuta!) si i se si certifica capacitate de munca de 30%. Bravo, tataie, te tii bine!

Si ca veni vorba de Doamne Doamne, banuiesc ca stiti deja de domnu’ Becali, medaliat cu Crucea Saguna, in urma actelor de caritate facute Bisericii Ortodoxe: 15 milioane pentru enoriasii, mereu aceeasi clienti, la usa bisericii, si o speranta de 2 milioane euro pentru zugravirea bisericii.

Citeam prin romanele vremii cum puteai sa iti cumperi, de la batraneii cersetori cu papagali, biletele de iertare a pacatelor, si cum doamnele vremii isi mai luau si in avans, ca – Deh!- nu se stie niciodata cand iti trebuie o scutire in alb.

Cu siguranta, de maine imi cumpar papagal. Nu, nu, nu zambiti ... eu iau din cel cu pene, nu doar cu CIOC!

Sonia Nitu

Misca-ti pensia!

Pentru ca de multa vreme am lancezit, m-am gandit ca ar fi potrivit sa ma MOBILIZEZ. Si gandind la mobilizare, mi-am amintit de varstnici. Conform normelor, varstnicii sunt definiti ca persoane care au depasit pragul pensionarii (care curand va ajunge la 60 de ani pentru femei si 65 pentru barbati). Altfel spus, dupa 60 de ani, suntem varstnici. Ne pensionam si ... aici incepe buba.
Inainte vreme, bunicii-varstnicii, cand nu mai puteau munci cot la cot cu restul familiei, continuau sa fie activi deruland activitati in jurul casei, se ocupau de cresterea si educatia copiilor – si ce treaba buna faceau! Acum, cand valorile s-au schimbat, cand nu te mai retragi la barlog cand nu mai poti, ci cand iti vine „varsta de pensionare”, multi raman parca, suspendati. De nepoti, nu mai e cazul sa se ocupe. Majoritatea merg la cresa-gradinita-scoala si, oricum, prea putini sunt copiii care mai au bunici la tara sau in localitatea de domiciliu. Asa ca, varstnicii nostri, cei de oras, se pun pe ... stat. Merg la piata la 7 dimineata, ca se trezesc devreme, aduc cumparaturile, le aranjeaza meticulos in camara si frigider, mai coboara dupa paine, mai schimba o vorba cu un vecin, mai analizeaza un junghi. Incet-incet, de la atata stat, se pomenesc anchilozati, mai batrani cu 10 ani decat au, departati de multimea de oameni, colegi, prieteni pe care ii cunoscusera in timpul slujbei, sunt depresivi, nu-i mai intereseaza emisiunile de la televizor, la care oricum nu mai vad bine, dar care oricum merge non-stop, lipsa de interes le slabeste si auzul, sunt morocanosi si certareti.
Si iata cum, din simplul fapt ca ei nu mai au activitate, nu mai fac miscare, ajunge sa se creeze o intreaga problema sociala: varstnici marginalizati, izolati, cu probleme sociale si de sanatate.
Si totul e un cerc vicios: daca sunt pensionar, sunt batran; daca sunt batran, nu mai pot face toate cate le faceam inainte; daca nu mai pot, inseamna ca sunt inutil; daca sunt inutil, mai bine ma pun in pat si zac, sa mor cat mai repede, sa nu mai incurc lumea; daca zac, corpul meu slabeste foarte repede, asa ca imi trebuiesc tot mai multe medicamente, cineva sa ma ingrijeasca, atentie; nu le prea am, asa ca devin nervos, frustrat, morocanos, si cand vine careva, mai ales tineri (copii, vecini, rude), ii invinovatesc pentru lipsa lor de intelegere pentru un om batran si bolnav.
Cand de fapt, daca am iesit la pensie, am acum timp sa fac o multime de lucruri, fara disperarea ca nu am cu ce trai, caci, de bine de rau, am o pensie.

E valabil si pentru „bolnavii de boala”, pe care eticheta ii cam „moleseste”.

Sonia Nitu

Muncitor la 11 ani

Astazi am ramas fara grai. Nu mi se intampla prea des. Un pustan care arata de 10 ani, dar care spunea ca are 11 ani si jumatate, a intrat in sediu si a solicitat sa distribuie pliante. De ce ? l-am intrebat. Pentru ca ii place munca.
Copilul arata bine imbracat, curat, si vorbea foarte politicos. Spunea ca mama lucreaza la o fabrica de incaltaminte, iar tatal in constructii.
- Stiu ai tai ca imparti pliante ca sa castigi bani?
- Da, a spus el, scurt.
- De unde esti?
- De pe aici, din Sibiu.
- Si ai mai impartit pliante, pentru bani?
- Da, pe la diverse firme.
Si a zbughit-o pe usa, dupa un „Sarut mana!”
Imi simteam ochii in lacrimi si nu ma pricepeam sa il intreb mai multe. De ce lucreaza un copil, de la varsta asta? Sunt multi care, chiar daca o duc bine acasa, au inceput sa cerseasca pentru un ban in plus, de sticksuri si suc, unii au trecut deja la tigari si alcool. Dar care este, de fapt, situatia acestui copil, atat de curat si de politicos, care vrea sa munceasca pentru un ban in plus? Chiar stiu parintii, care sunt la lucru mai mereu, ce face el in vacanta sa de vara, pe care imi amintesc asteptand-o cu bucurie ca sa merg la bunici, sau sa ies pe maidan cu copiii cartierului, sa bat mingea si sa „ma dau in leagan” in salciile de la marginea orasului, unde fiecare avea cuibul sau.
Ce ar fi trebuit sa fac pentru acest copil? Sau, trebuia sa fac ceva? Constiinta imi spune ca da, dar a fugit pe usa si nu pot sti de-l voi mai zari sau nu. Cu siguranta ma voi uita mereu dupa el, convinsa fiind ca am gresit lasandu-l sa plece atat de usor.

Sonia Nitu

Pif, Paf, Puf, PIN

Dom’le, ma innebunesc dupa intalnirile astea la nivel inalt. Este o ocazie pentru mine sa respir profund si sa ma oxigenez cat mai bine, ca si asa, IO, nu prea vad ce altceva se face la intalniri de lucru, seminarii si mult cautatele metode EU, workshop-urile. Unde pui ca nici cafeaua nu e prea buna.
Sa revenim.
17 iulie, intalnire organizata de DMSSF (vom vorbi doar in majuscule) cu scopul dinamizarii DGASCP si ONG-urilor cu activitate sociala in a depune proiecte pentru dezvoltarea de programe in vederea imbunatatirii calitatii vietii persoanelor cu handicap.
Invitati: foarte multi. Prezenti: cativa, si nu toti cu treaba in problema persoanelor cu handicap.
Marele partener, DGASPC, a aflat in momentul inceperii sedintei ca este invitat, asa ca am fost cu totii cu 7 ani de acasa si am asteptat 30 de minute sa apara. Nu cred ca mi-am pierdut vreun an din cei 7, dar si dupa ce a venit reprezentantul, tot asa ne-a mers.
Probleme in discutie:
- faceti, fratilor proiecte, cat mai multe, cat mai bune, ca e faima judetului in joc (si eu care credeam ca ne intereseaza persoanele cu handicap...);
- faceti voi proiecte, ca noi ne gandim deja sa va informam ca le puteti continua pe fonduri structurale; bine ar fi!ca poate asa macar s-ar continua, nu ne-am fofila de la an la an sa respectam statutul cu alte programe;
- acreditati-va, acreditati-va si iar acreditati-va, ca fara acreditare nu puteti face nimic (de parca pana acum nu am/s-a facut, si oricum, in 2-3 ani mai apar ceva standarde, si va licentiem, va masteram, si stati pe dosare de nu nimeriti sa mai si munciti);
- un accent deosebit s-a pus pe realizarea de proiecte in parteneriat, intre public (si singurul public pe PINurile astea este DGASPC) si privat, sau intre privat-privat, dar se poate si public public (poate DGASPC cu CPSAGD); poate de asta suntem excesiv de protocolari (Protocoale, protocoale, hai veniti la vorbe goale!!!)
Pentru azi, ramasei fara grai, si fara oxigen, asa ca ii mai pun de un seminar pe dupa-masa, ca mi-e si cam somn.
Noapte buna, dragii mei.

Sonia Nitu

130 DE ANI DE CRUCE ROSIE ROMANA SI LA MAI MARE!

Si iata ca se implinesc 130 de ani de Cruce Rosie in Romania. Marele eveniment are loc in 4 iulie, care nu este pentru noi nici ziua Americii, nici filmul cu Tom Cruise, ci ziua Crucii Rosii Romane.
Filiala Sibiu va aniversa acest moment impreuna cu colaboratorii, voluntarii si membrii sai, precum si cu toti aceia care vor dori sa aduca un omagiu Societatii Nationale de Cruce Rosie.

Ceea ce este bine de stiut este ca Crucea Rosie este cu totul altceva decat crede marea majoritate a romanilor.

Nu este institutie de stat. Are o lege proprie si functioneaza ca o organizatie neguvernamentala.

Nu este sustinuta financiar de catre stat, ci se auto finanteaza.

Nu este o organizatie medicala, desi in atributiile sale intra si activitati de educatie de sanatate.

Misiunea Crucii Rosii este alinarea suferintei umane in orice imprejurare, indiferent de varsta, sex, orientare politica, etnie, religie.

Principiile fundamentale ale Crucii Rosii sunt: umanitate, impartialitate, neutralitate, voluntariat, unitate, universalitate, independenta.

Paleta de interese si activitati a Crucii Rosii este foarte diversa, atat in educatie, cat si in prevenirea dezastrelor, in ingrijirile socio-medicale, asistenta si protectia sociala.

Crucea Rosie este o marca puternica, dar confuza in acest moment pentru publicul larg.
Pentru toti aceia care doresc sa afle ce este acum Crucea Rosie, usa acesteia va sta deschisa, toata saptamana lucratoare si de multe ori si in weekend, la cele mai variate ore ale zilei. Nu ezitati sa ii calcati pragul.

Suntem un organism caruia ii este caracteristica schimbarea, si nu puteti niciodata stii ce surprize, placute, desigur, va asteapta la noi.

Sonia Nitu

Nu pot sa iti dau creier, dar pot sa iti dau o diploma.
(Vrajitorul din oz catre Sperietoarea de ciori)

De aproximativ un an si jumatate, caut fundraiser + PR-ist pentru organizatia din care fac parte. Daca de PR lumea sibiana a mai auzit – ca doar avem facultate de profil, de fundraiser nu prea… Ei bine, noua ne-ar trebui o persoana care sa cumuleze sarcinile celor doua posturi, care sa fi absolvit recent facultatea – ca sa putem accesa subventia de la stat si care sa doreasca sa munceasca in primul rand din pasiune… ca intr-un ONG. Zis si facut. Pentru mediatizare am folosit toate mijloacele posibile : afise, anunturi prin presa sau liste de discutii, participari la targuri de joburi, sistemul PCR (pile-cunostinte-relatii). Am selectat si intervievat zeci de persoane. Putine dintre ele aveau habar care sunt atributiile posturilor respective. Drept urmare ne-am concentrat intr-o perioada in a promova PR-istul… care face relatii publice si nu relatii cu publicul… asa cum stiu, inclusiv absolventii facultatii de relatii publice si comunicare din Sibiu… Intr-un final am reusit sa testam intr-o perioada de proba cativa tineri care pot fi numarati pe degetele de la o mana… In majoritate fete dragutele, cu cv-uri interesante, si cu toate acestea o incapacitate de a comunica, interactiona cu oamenii, lucra in echipa, planifica sau asuma responsabilitati… De ales pana in prezent, ne-am ales cu experienta de a intervieva si testa. Si cu un proiect experimental de cursuri de dezvoltare personala. Si cu un alt proiect experiemental de voluntariat online…

Morala: decat sa te duci (numai) la scoala, mai bine acumulezi experiente practice prin modalitati diverse. Ca diplome au toate sperietoarele…

(Claudia Popa)

ALTII ...

Doi copii se joaca in fata blocului. Dau cu picioarele in niste resturi de gunoaie pe care alti neatenti le-au ravasit si le-au parasit. De la geamul bucatariei, bunicul vine cu un sfat intelept:
- Mai Vlad, adunati hartiile alea!
- Da’ nu le-am facut noi! se apara pruncul.
Eu, care merg pe drum si adun gunoaiele, sunt sigura ca bunicul va continua cu bunul sau sfat, sunt doar cateva hartii, cosul de gunoi e langa, copiii sunt maricei, ce mare scofala ...
De la geamul bucatariei, bunicul cugeta cu glas tare:
- No ... daca altii le-au facut ... ALTII sa le stranga!
Eu imi continui tigara, meditativa, da’ in gand.
Mai tarziu, un mosulet slab si cocarjat, administratorul scarii, a venit si le-a adunat. De ce nu le-am adunat eu? Sunteti nebuni? ALTII le-au facut! Eu meditez, eu JUDEC. Nu-i deajuns? Uf! Ce-am obosit.

Sonia Nitu

Pentru prietenii /beneficiarii vostri someri

Asta nu-i reclama, asta e binefacere!
Pentru ca Crucea Rosie, in colaborare cu Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca, organizeaza in acest an cursuri de Ingrijitor Batrani la Domiciliu, GRATUIT pentru cei care sunt someri, inregimentati la AJOFM.
Este o sansa pentru cei care sunt in cautarea unui loc de munca, din mai multe considerente:
1. este GRATUIT (am mai spus asta, nu?)!
2. se primesc doua certificate: unul NATIONAL, recunoscut prin Ministerul Muncii, si unul de Cruce Rosie, recunoscut INTERNATIONAL.
3. in cadrul cursului se invata lucruri utile pentru bolnavi, dar si pentru fiecare dintre noi (modulul de PRIM AJUTOR este inclus).
4. chiar daca ai un loc de munca, iti poti lua ore suplimentare pe langa jobul principal.
5. cu siguranta, macar o data in viata, vei fi nevoit sa ingrijesti pe cineva, asa ca stii sigur ca n-o vei da in bara!!!

Dom’le, da’ chiar e FARA BANI!

Este o sansa deosebita pentru multitudinea de persoane aflate in cautarea unui loc de munca, si daca esti somer, nu-i mai bine sa inveti ceva deosebit de util, decat sa stai acasa, innebunind telecomanda, si sa astepti sa treaca somaju’?

Nu trebuie decat sa vrei!

Toate informatiile posibile la: 0269/217646, str. Xenopol nr. 1, CRUCEA ROSIE.

Bun venit, UE, tai -- tai, civilizatieee!

Bine v-ati bagat capul pe blogul nostru. Unul dintre blogurile care azi va va vorbi si despre capitala cultura a mult asteptatului an 2007.
Azi, la prima ora (care la mine fu 7.30), trecand pe centru burgului -- care se va finaliza imediat ce se va re-re-re-re finalizata Piata Mare -- am fost fortata sa inghit tot praful de pe pantofii turistilor. Care turisti? Cei care au intrat in agentia de turism de pe centru si au facut mizerie, incat saraca tanti care lucră acolo a trebuit sa scuture presurile in ochii zgribuliti ai trecatorilor.
Si tot legat dă civilizatie. Dupa cum bine stiti, Crucea Rosie isi continua periplul prin hatisurile comunicarii sociale. Anul acesta, la cea de-a patra editie a Targului Info Social, am invitat si stimatele firme sa ia parte la acest targ de comunicare sociala. Ideea generala pentru care a fost invitat sectorul privat a fost – si ramane inca, doar Speranta crapa ultima! – aceea de a initia un trialog intre public, civil si privat. Dar nu a fost sa fie, privatul si-a vazut de treburile lui, nestingherit de ideea ca productia si profiturile ar putea avea vreo legatura cu nivelul de trai si multumirea sufleteasca a fiecarui client, dar si a fiecarui angajat. Care angajat este, cel mai adesea, sibian, chiar daca clientul final este de peste tari si mari.

Cam atat, ca ploaie tare si ne cam udam la idei.

Sonia Nitu

PESIMISM IN MODIFICARIA

Asta e tot ce mi-a venit in minte dupa o luna in care, peste tot pe unde m-am dus, ceva s-a modificat.
Adica: softul de incasare a facturilor la Elecrica, si si cel de la gaz, si implicit marimea cozilor la plata lor. S-a modificat ruta pe care merg de la lucru acasa, ca acum nu mai sunt stricate...asta, in lucru doar strazile din centru, ci mai toate strazile circulabile din municipiu.
Mi se povesteste ca la banca s-au modificat IBANurile, si softul, si ghiseele, iar eu am o zi rea, ca ieri mi-am modificat coafura, si din pacate si coafeza, lucru care m-a deprimat. Cu siguranta, este cel mai cumplit de rau administrat salon de cosmetica din Sibiu, de pana acum. Dar, fara reclame.
Ieri am aflat ca s-a modificat legislatia sanatatii. Desigur, era si cazul. Sa vedem ce ne mai aduce si asta, ca dureri de cap avem deja.
Din pacate, nu ma pot abtine sa nu va spun ca sunt „la zi” cu informatia despre CNSAS. Unde mai la 2 zile, se modifica: presedintele, comisiile, membrii, angajatii. Si, desigur, si parerile reprezentantilor partidelor politice in legatura cu problema.
In aceasta ordine de idei, dragi romani, pregatiti-va pentru te miri ce mari modificari pe furis ale preturilor la produsele de baza ale traiului zilnic, precum si la ceva masuri (anti)sociale in favoarea noastra.
Si vremea s-a modificat, de la zi la zi, de la luna la luna, de la an la an, nici eu nu mai recunosc anotimpurile – si doar sunt destul de tinerica inca – ce sa mai vorbesc de mama sau bunica.
Dar macar vremea este o problema a lumii, pe cata vreme legislatia care se modifica tot la juma’ de an, codul rutier (tot legislatie, desigur) se zbate ca piciorul pe acceleratie, iar educatia copiilor nu mai seamana cu nimic din ceea ce imi amintesc eu – de la cei sapte ani de acasa si pana la materiile scolare. Zau asa, domnilor profesori, este posibil ca o eleva in clasa a 10, olimpica – nu la romana, dar olimpica – sa faca greseli elementare atat in scris cat si oral?!? Pentru mine, e ca si cum ai pune un autist sa conduca un avion de pasageri, doar pentru faptul ca stie pe de rost toate butoanele bordului, fara sa aiba cunoasterea completa a ceea ce inseamna pilotajul.
Ce s-a mai modificat? Pai, desigur, moda, ca de-aia e moda! Asa ca vreau sa felicit toate fetele, incepand cu 11 ani, care si-au achizitionat acesti pantaloni trei sferturi cu snur sub genunchi – cum avea bunicu’, sa nu si-i prinda la lantul bicicletei – si baschetii inalti, in culorile curcubeului, de care facea FINCA SA, pe vremea cand in Romania se mai si muncea.

Astept cu nerabdare sa imi spuneti ce altceva s-a mai modificat. Nu de alta, dar lumea asta „evolueaza” cu o viteza de nedescris, si nu as vrea sa ... ma dizolv in absolut fara sa mai iau la cunostinta ceva „schimbari majore in societatea Modificaria”.

Sonia Nitu

Romania, niciodata surprinzatoare

Dragelor si Dragilor,

Astazi va voi spune de ce nu vreau sa citesc presa, nu vreau sa ma uit la televizor si de ce prefer sa ascult muzica si nu stiri.
Iata!
Pentru ca in toate ziarele – uite, cele locale – nu am citit in ultima vreme decat ca spitalele nu merg bine, sunt in prag de desfiintare si bolnavii vin cu papica de acasa. Ma intreb ce fac cei din Braila, par examplu!
Alte subiecte de senzatie: se stopeaza activitati mai vechi, se intrerupe curentul, se desfiinteaza servicii, se intrerupe curentul, se infiinteaza servicii peste altele care deja exista, se intrerupe curentul, inca unu/doi/sapte soferi au dat cu oistea in gard, se mai ia curentul o data – nu spune nimeni ca se ia apa, dar mie mi se intampla destul de des, si stau intr-un cartier bun – un caine a papat un om, a mai ars ceva/cineva, lui Gheorghe Lazar i se pregateste un soclu inmiresmat, si multe alte nefericiri, piparate cu lipsa de curent, bani, apa, bani, gaz, bani. Si asta, numai din presa de azi.

Ce altceva am mai auzit? Am auzit la radio ca la Bucuresti, un domn cu suflet mare vrea sa organizeze „Restaurantul Inimii”. Un restaurant pentru toti flamanzii capitalei, indiferent de motivul pentru care au ajuns sa nu aiba nici dupa ce bea apa. Nu se vor cere acte, nu se vor face statistici, toata lumea care va veni la acest resturant va primi mancare calda. Iar aceasta va proveni exclusiv din donatii, totul se va face cu suportul populatiei, voluntar, si toti vom fi fericiti.
Oare?!? Singura concluzie pe care vreau sa v-o comunic deriva din experienta mea ca, de cele mai multe ori, „persoanele vulnerabile” care au primit atat de usor cele necesare traiului zilnic, nu au mai facut efortul pentru a si-l asigura pe cel de maine, ca doar nu e... responsabil (stiti ce vreau sa zic, nu?) cel ce ia, ci cel ce da. Si iata inca o „masura activa” care doreste sa vina in intampinarea nevoiasilor. Eu nu zic ca nu e nevoie, pentru unele persoane, aflate cu adevarat intr-un moment de cumpana, care au nevoie de o mana intinsa cu o farfurie plina. Dar tare as vrea sa NU vad familii intregi, cu catel si purcel, stand la coada, ca „se da ceva”!!!

Vedeti, dragii si dragele mele, de ce nu citesc presa, nu ma uit la televizor, ascult muzica si nu stiri. Pentru ca ma demotiveaza sa mai fac ceva util pentru semenii mei, pentru ca ma determina sa ma gandesc la multimea de cunoscuti care sunt angajati – fiecare pe unde poate – si care prefera sa isi faca unghiile si alte probleme in timpul serviciului, ca si asa „daca nimeni nu face, de ce as face-o IO, si asa nu se schimba nimic.”

Si ca veni vorba de IO, am auzit in presa – nu mai stiu de care – ca Academia s-a adaptat IAR limbii vorbite, si ca acum e tare bine si frumos sa vorbesti mai agramat (e corect asa, domnilor, sau nu?), si curand vom spune ca „Mama la copii nu-i acasa, zau!”.

Si ceea ce ma supara cel mai tare, cu deosebire in presa, ca factor de educare a maselor, este ca mediocritatea a devenit o regula a normalitatii. Si ca cei cativa oameni de valoare – care or fi ceia – se vor pierde fie adaptandu-se, nemaifacand nimic, fie revoltandu-se ... si ce ciudati vor parea, nu?


Sonia Nitu

Scoala pentru viata

Omul invata toata viata. Invata sa scrie si sa citeasca, invata stiinte naturale, umaniste, reale si de toate felurile. Iar acum, Uniunea Europeana a adus si la noi conceptul invatarii continue, si cel al educarii adultului, ca si cel al supracalificarii, policalificarii, si recalificarii rapide, daca piata nu merge cum credeam noi.
Toate bune si frumoase. Dar cine ne invata sa traim?!? Cei sapte ani de acasa, ar spune multi. Dar nu e chiar asa. Mai ales ca in economia de piata, cei sapte au pierdut un pitic, si acum, la 6 anisori (+ sau -), mergem la betisoare, bastonase si alte bucle. Noroc cu Crucea Rosie, care ne sare de fiecare data in ajutor. Iata CUM.
Am dezvoltat un segment de formare, adresat indeosebi tinerilor, celor aflati la mereu acelasi „inceput de drum”. Acest segment isi propune sa formeze abilitati si deprinderi de buna functionare in societatea concurentiala. Mai exact, Crucea Rosie pune la dispozitia doritorilor de aventura interioara un pachet complex de informatii, jocuri si exercitii menite sa le dezvolte comunicarea, de sine si cu ceilalti, lucrul in echipa, prezentare eficienta. Dar nu numai. Cei care cred ca au material de lider si-l pot foarte frumos slefui in sesiunile Crucii Rosii, care se ocupa atat de individ, cat si de comunitate. Pentru ca la noi te descoperi si in acelasi timp descoperi cum sa fii mai bun, sa te cunosti, cum sa iei cea mai potrivita decizie si cum sa alegi cea mai buna solutie. Si totul, cu glume, jocuri si buna dispozitie. Pentru ca la noi nimeni nu greseste, toata lumea se imbunatateste!!!

N.A. Cursurile au o durata de o zi (se desfasoara in weekend), 6 ore si pauza de cafea. Mai putin managementul proiectelor, care, in calitate de curs ce poate fi considerat de specializare, dureaza 3 zile si, evident, costa mai mult.

Pentru detalii, consultati lista de preturi, orarul cursurilor si posibilitatile de acces de si mai jos de nota asta.

11 martie – comunicare si prezentari eficiente
12 martie – lucrul in echipa si liderii
18 martie – autorealizare si luarea deciziilor
19 martie – viitorul carierei
♣ la cerere, managementul proiectelor
preturile, pentru un modul, sunt dupa cum urmeaza:
30 pentru elevi,
40 pentru studenti,
50 pentru angajati,
+ 3 lei cotizatie de membru al scolii pentru viata care este Cruce Rosie
Cei care opteaza pentru mai multe module „sufera” o reducere de 10 %, proportional cu numarul de module alese.
Va asteptam la scoala pentru viata!!!
Sonia Nitu

Alte organe, aceleasi chestionare

Dragi Domni si drage Doamne,

Incep in ordine sucita cu o poveste deseori rasucita. Este vorba despre niste chestionare care ne tot vin pe e-mail, din parte unor institutii sau ONG-uri, toate cu aceleasi vechi intrebari. Si multe cu intrebari despre venituri si cheltuieli. Pe langa obisnuita si cam invechita mentalitate care zice ca e mai bine sa iti pastrezi pentru tine astfel de informatii, alt lucru care deranjeaza este acela ca trebuie sa tot refaci acelasi formular la fiecare 3-6 luni. Ba pentru DMSSF, ba pentru Prefectura, ba pentru Info-Social, ba pentru etc. Si de fiecare data se cer aceleasi informatii, sunt aceleasi formulare incalcite in care nu stii cu precizie ce sa alegi, ce sa scrii si ce sa lasi deoparte.
Crucea Rosie a facut asta prin 2004, la debutul proiectului Info Social. Si ar fi dorit ca acea baza de date sa fie comuna, astfel incat toti cei care au nevoie de informatii despre o organizatie sau institutie sa aiba cu totii aceeasi sursa. Tot ce trebuia in continuare era aducerea la zi a acestei baze de date.
Aceeasi idee a avut-o si Directia de Munca, tot in aceesi perioada, pe un alt proiect, desigur. Si iata o alta baza de date.
Acum Centrul de prevenire a consumului de droguri din cadrul prefecturii are cam acelasi chestionar. De ce le trebuie, eu una nu stiu. Initial au spus ca chestioneaza doar organizatiile care au activitati in domeniul prevenirii consumului de droguri, dar cand a venit chestionarul, alta era povestea in el.
Asa ca, luminati-ma si pe mine. De ce nu se folosesc rezultatele proiectelor anterioare, in care au fost investiti bani si energie, in folosul comunitatii si organelor sale.
Si...tot degeaba. De fiecare data, o luam , fiecare de la capat, cu siguranta ca cercetarea noastra va fi MAI BUNA. Saracul Caragiale, cata dreptate avea cand spunea ca „mai binele este, intotdeauna, mai raul binelui”.
Tot e bine, ca acum avem fiecare baza lui de date, mai punem de o conferinta si, in pauzele de cafea, chiar vom discuta parteneriate si colaborari. Din cele reale, nu doar pe hartie. Tot e bine ca ne adunam. Si da si bine la presa o Lobby meeting la nivel de Directii.


1. Nume si prenume: Acelasi pe viata
2. Directie si renume: Tot pe muchie
3. Calitatile in volume: Niciodata de ajuns

Sonia Nitu

Egalitate, frate, dar nu si la fapte...

Cu hey-rupul spre UE!

Pentru ca draga de Uniune Europeana pretinde, Romania trebuiesa sa se supuna. Iar de data asta, a trebuit sa vorbim despre egalitate. Cea de şanse. Şi de gen. Şi de noi. Superb!!!
Un subiect minunat, care merită toate eforturile pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre genuri. Sexe.
Pacat doar ca, de data asta, ca de multe alte ori, lucrurile se fac cu hey-rupul. Institutia publica a trebuit sa isi indeplineasca „norma” si sa organizeze o „activitate de formare in domeniul egalitatii de sanse pentru femei si barbati”. Si a facut-o! Dupa un material tradus si rezumat din spaniola. La acest seminar „romanizat”, sectorul ONG a fost invitat ... sa invete, ceea ce, de fapt, el lucreaza de ani de zile. Nu i-a cerut nimeni parerea despre tema, despre continut, despre publicul tinta, despre necesitatea acestei activitati. Caci daca cineva ar fi cerut aceasta parere, s-ar fi aflat ca in Romania deja se lucreaza, efectiv, pe „egalitatea de sanse”, nu doar intre femei si barbati.
Se lupta pentru nediscriminarea minoritatilor etnice, religioase, a persoanelor cu dizabilitati, a celor fara casa, fara loc de munca, a celor fara posibilitati, sau cu prea multe posibilitati dar care nu stiu sa aleaga, pentru egalitatea copiilor supradotati si nevoia de studiu suplimentar a celor care nu sunt asa de dotati, pentru copii orfani si pentru cei cu doar un parinte, si a celor cu ambii parinti dar care „nu’s ce le mai lipseste”, si pentru catei si multe altele. Se lucreaza pe bune, nu pe hartie. S-a trecut de mult de la „preludiu” la actiune, la implementarea egalitatii.
Ceea ce nu s-a discutat este egalitatea dintre stat si societatea civila, dintre institutia publica si organizatia neguvernamentala. Si despre egalitatea de sanse in a fi informat. Pentru ca inegalitatea deriva din optiunile pe care fiecare le formuleaza, ca om de rand sau ca lider de organizatie, institutie, firma, sindicat etc. Iar optiunile vin din mentalitati. Care au rasarit din cunostintele/informatiile noastre. Iar solutia cea mai simpla si cea mai dificila totodata ar fi sa putem oferi cu egalitate informatia tuturor, fara discriminare. Atunci, fiecare ar putea sa-si formuleze optiunile corect, in functie de nevoile sale si de etica societatii.

Si tot despre egalitate: ati vazut ca centrul orasului este mai egal decat strazile marginase? Cu inghetul asta, primaria a pornit sa verifice cine si-a curatat spatiul public din fata casei personale. In centru se fac si poze, si probabil, pentru ca afurisita de gheata se incapataneaza sa ramana lipita de asfalt, vor porni si amenzile, care ne vor incinge mai ceva ca inflatia. Cel putin in restul cartierelor iti poti rupe gatul pe gratis J!

Nitu Sonia