Muncitor la 11 ani

Astazi am ramas fara grai. Nu mi se intampla prea des. Un pustan care arata de 10 ani, dar care spunea ca are 11 ani si jumatate, a intrat in sediu si a solicitat sa distribuie pliante. De ce ? l-am intrebat. Pentru ca ii place munca.
Copilul arata bine imbracat, curat, si vorbea foarte politicos. Spunea ca mama lucreaza la o fabrica de incaltaminte, iar tatal in constructii.
- Stiu ai tai ca imparti pliante ca sa castigi bani?
- Da, a spus el, scurt.
- De unde esti?
- De pe aici, din Sibiu.
- Si ai mai impartit pliante, pentru bani?
- Da, pe la diverse firme.
Si a zbughit-o pe usa, dupa un „Sarut mana!”
Imi simteam ochii in lacrimi si nu ma pricepeam sa il intreb mai multe. De ce lucreaza un copil, de la varsta asta? Sunt multi care, chiar daca o duc bine acasa, au inceput sa cerseasca pentru un ban in plus, de sticksuri si suc, unii au trecut deja la tigari si alcool. Dar care este, de fapt, situatia acestui copil, atat de curat si de politicos, care vrea sa munceasca pentru un ban in plus? Chiar stiu parintii, care sunt la lucru mai mereu, ce face el in vacanta sa de vara, pe care imi amintesc asteptand-o cu bucurie ca sa merg la bunici, sau sa ies pe maidan cu copiii cartierului, sa bat mingea si sa „ma dau in leagan” in salciile de la marginea orasului, unde fiecare avea cuibul sau.
Ce ar fi trebuit sa fac pentru acest copil? Sau, trebuia sa fac ceva? Constiinta imi spune ca da, dar a fugit pe usa si nu pot sti de-l voi mai zari sau nu. Cu siguranta ma voi uita mereu dupa el, convinsa fiind ca am gresit lasandu-l sa plece atat de usor.

Sonia Nitu

Pif, Paf, Puf, PIN

Dom’le, ma innebunesc dupa intalnirile astea la nivel inalt. Este o ocazie pentru mine sa respir profund si sa ma oxigenez cat mai bine, ca si asa, IO, nu prea vad ce altceva se face la intalniri de lucru, seminarii si mult cautatele metode EU, workshop-urile. Unde pui ca nici cafeaua nu e prea buna.
Sa revenim.
17 iulie, intalnire organizata de DMSSF (vom vorbi doar in majuscule) cu scopul dinamizarii DGASCP si ONG-urilor cu activitate sociala in a depune proiecte pentru dezvoltarea de programe in vederea imbunatatirii calitatii vietii persoanelor cu handicap.
Invitati: foarte multi. Prezenti: cativa, si nu toti cu treaba in problema persoanelor cu handicap.
Marele partener, DGASPC, a aflat in momentul inceperii sedintei ca este invitat, asa ca am fost cu totii cu 7 ani de acasa si am asteptat 30 de minute sa apara. Nu cred ca mi-am pierdut vreun an din cei 7, dar si dupa ce a venit reprezentantul, tot asa ne-a mers.
Probleme in discutie:
- faceti, fratilor proiecte, cat mai multe, cat mai bune, ca e faima judetului in joc (si eu care credeam ca ne intereseaza persoanele cu handicap...);
- faceti voi proiecte, ca noi ne gandim deja sa va informam ca le puteti continua pe fonduri structurale; bine ar fi!ca poate asa macar s-ar continua, nu ne-am fofila de la an la an sa respectam statutul cu alte programe;
- acreditati-va, acreditati-va si iar acreditati-va, ca fara acreditare nu puteti face nimic (de parca pana acum nu am/s-a facut, si oricum, in 2-3 ani mai apar ceva standarde, si va licentiem, va masteram, si stati pe dosare de nu nimeriti sa mai si munciti);
- un accent deosebit s-a pus pe realizarea de proiecte in parteneriat, intre public (si singurul public pe PINurile astea este DGASPC) si privat, sau intre privat-privat, dar se poate si public public (poate DGASPC cu CPSAGD); poate de asta suntem excesiv de protocolari (Protocoale, protocoale, hai veniti la vorbe goale!!!)
Pentru azi, ramasei fara grai, si fara oxigen, asa ca ii mai pun de un seminar pe dupa-masa, ca mi-e si cam somn.
Noapte buna, dragii mei.

Sonia Nitu