noi va aplaudam, voi dati-i inainte cum ati sti...
De curand, am participat la un seminar. Toate bune si frumoase, seminariile sunt utile, trainingurile sunt o moda si un rau necesar, formarile si supra formarile profesionale si extra-profesionale, cu atat mai mult.
Dar acest seminar facea parte dintr-o actiune complexa, era o concluzie a doi ani de munca, intensa v-as putea marturisi, a catorva oameni care, culmea, cred ca e bine sa faci bine, chiar si atunci cand nu ti se cere, ca este util sa incerci sa trezesti oamenii din „somnul cel de moarte”, cum ne zice un cantecel la care, mai mult ca sigur, toti tresarim cu emotie.
Din cei macar 109 participanti pe care ii asteptam, am avut „bucuria” de a ne intalni cu vreo 27, multi dintre ei afland la seminar ca se afla in sala deoarece institutiile care i-au desemnat ca participanti sunt membre ale unei Retele de Comunicare Sociala, inca din octombrie 2004.
S-au facut prezentari, s-au transmis felicitari, s-au dat diplome, si toata lumea a fost de acord ca Reteaua este necesara, ca face treaba buna, ca „ceva trebuie sa se faca” si mai ales ca „cineva trebuie sa faca”. Desigur, nu se stie ce, si cu siguranta, acel cineva este oricine in afara de ei, care au fost desemnati sa participe la seminar. Mai ales ca unii oricum mai aveau ceva treaba in Primarie la momentul respectiv, ca de ce sa faca oamenii doua drumuri?!?
S-a vorbit frumos si s-au dat ... solutii, ca de fiecare data la aceste seminarii.
Adica, „noi va aplaudam, voi dati-i inainte cum ati sti...”.
De curand, am participat la un seminar. Toate bune si frumoase, seminariile sunt utile, trainingurile sunt o moda si un rau necesar, formarile si supra formarile profesionale si extra-profesionale, cu atat mai mult.
Dar acest seminar facea parte dintr-o actiune complexa, era o concluzie a doi ani de munca, intensa v-as putea marturisi, a catorva oameni care, culmea, cred ca e bine sa faci bine, chiar si atunci cand nu ti se cere, ca este util sa incerci sa trezesti oamenii din „somnul cel de moarte”, cum ne zice un cantecel la care, mai mult ca sigur, toti tresarim cu emotie.
Din cei macar 109 participanti pe care ii asteptam, am avut „bucuria” de a ne intalni cu vreo 27, multi dintre ei afland la seminar ca se afla in sala deoarece institutiile care i-au desemnat ca participanti sunt membre ale unei Retele de Comunicare Sociala, inca din octombrie 2004.
S-au facut prezentari, s-au transmis felicitari, s-au dat diplome, si toata lumea a fost de acord ca Reteaua este necesara, ca face treaba buna, ca „ceva trebuie sa se faca” si mai ales ca „cineva trebuie sa faca”. Desigur, nu se stie ce, si cu siguranta, acel cineva este oricine in afara de ei, care au fost desemnati sa participe la seminar. Mai ales ca unii oricum mai aveau ceva treaba in Primarie la momentul respectiv, ca de ce sa faca oamenii doua drumuri?!?
S-a vorbit frumos si s-au dat ... solutii, ca de fiecare data la aceste seminarii.
Adica, „noi va aplaudam, voi dati-i inainte cum ati sti...”.
Sonia Nitu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu